Dacă treci de cartierul Stadion din orașul Năvodari și o apuci spre comuna Lumina, pe direcția Constanța- Eforie, o să dai neapărat de nea Nicu Bocanea. Nea Nicu filosofează la karma proprie și paște oile unuia care-a fost director ȋn primăria lui Dorel Calapod. Liniște și natură. La stânga lui este ruina Combinatului local de ȋngrășăminte chimice, iar ȋn dreapta, un teren ȋntins plat și negru
ca spinarea boului. „Moare sula, domn’le, de la cărbunele ăla ars, e mare poluare”, zice nea Nicu Bocanea. „Când eram mai tânăr, mă sculam de pe futelniță și fugeam la fotbal, pe cărbunele acesta, nu-mi păsa. Acu’ mă-ntreb de ce–mi cade dinții, de poluare”, mai adaugă el. Ȋl ȋntreb ce ȋnseamnă „futelniță” și explică precipitat: „Pat, asta ȋnseamnă, ce poa’ să-nsemne? Mă sculam de pe futelniță, mă-nțelegi, mă-mbrăcam și fugeam dracu’ aci, pe teren, să joc fotbal”. Terenul de cărbune care omoară „sula” și amintirile lui nea Nicu este ȋntre orașele Lumina și Năvodari, la mică distanță de stațiunea Mamaia. La Marea Neagră. Pe vremea lui Ceașcă (sau cum mai era el cunoscut, Ceaușescu) aici era stivuit tot ce-a rezultat din fabricarea ȋngrășămintelor chimice ȋn județ, la Constanța. N-a ieșit din Lumina sau Năvodari niciun campion la fotbal. Au venit, ȋn schimb, niște proprietari italieni care vor să facă mai ȋncolo, un depozit de deșeuri rele cum n-au nici măcar americanii. Italienii n-au pus un gard la halda de cărbune „ars”, așa că pe margine se plimbă ȋndrăgostiții veniți din cartierele mărginașe ale Năvodarilor, sau de pe la Sibioara. Poluarea nu-i sperie, iar dacă va fi anunțată și vreo radioactivitate crescută pe halda de „cărbune ars”, ce se poate ȋntâmpla: să-ți crească trei-patru mâini ȋn plus? Păi, orice român care vrea agoniseală are nevoie de mâini mai multe. Ȋl ȋntrebăm pe Vasile, zis Veselie, vecin de tarla la păscut animale cu Nicu Bocanea, ce-o să facă el dacă, de la atâta poloare, una din vacile lui o să aibă trei ugere. „Trei ugere”, pufnește Veselie nemulțumit. „O vând la o grădină zoologică. La dvs., la București”.
ca spinarea boului. „Moare sula, domn’le, de la cărbunele ăla ars, e mare poluare”, zice nea Nicu Bocanea. „Când eram mai tânăr, mă sculam de pe futelniță și fugeam la fotbal, pe cărbunele acesta, nu-mi păsa. Acu’ mă-ntreb de ce–mi cade dinții, de poluare”, mai adaugă el. Ȋl ȋntreb ce ȋnseamnă „futelniță” și explică precipitat: „Pat, asta ȋnseamnă, ce poa’ să-nsemne? Mă sculam de pe futelniță, mă-nțelegi, mă-mbrăcam și fugeam dracu’ aci, pe teren, să joc fotbal”. Terenul de cărbune care omoară „sula” și amintirile lui nea Nicu este ȋntre orașele Lumina și Năvodari, la mică distanță de stațiunea Mamaia. La Marea Neagră. Pe vremea lui Ceașcă (sau cum mai era el cunoscut, Ceaușescu) aici era stivuit tot ce-a rezultat din fabricarea ȋngrășămintelor chimice ȋn județ, la Constanța. N-a ieșit din Lumina sau Năvodari niciun campion la fotbal. Au venit, ȋn schimb, niște proprietari italieni care vor să facă mai ȋncolo, un depozit de deșeuri rele cum n-au nici măcar americanii. Italienii n-au pus un gard la halda de cărbune „ars”, așa că pe margine se plimbă ȋndrăgostiții veniți din cartierele mărginașe ale Năvodarilor, sau de pe la Sibioara. Poluarea nu-i sperie, iar dacă va fi anunțată și vreo radioactivitate crescută pe halda de „cărbune ars”, ce se poate ȋntâmpla: să-ți crească trei-patru mâini ȋn plus? Păi, orice român care vrea agoniseală are nevoie de mâini mai multe. Ȋl ȋntrebăm pe Vasile, zis Veselie, vecin de tarla la păscut animale cu Nicu Bocanea, ce-o să facă el dacă, de la atâta poloare, una din vacile lui o să aibă trei ugere. „Trei ugere”, pufnește Veselie nemulțumit. „O vând la o grădină zoologică. La dvs., la București”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu