DAN DIACONESCU, jurnalist:
@“M-am gândit la alte posturi TV, nici acolo n-am fost mulţumit şi-a trebuit să-mi fac televiziunea mea... ” @ “Aş fi mort, aş fi terminat dacă nu m-ar ataca ziarele.” @ “E mult mai frumos să te gândeşti la UE şi să te gândeşti la Elena Udrea.@ ”Prin urmare, arestarea mea ar conduce din nou la dublarea ratingului”
Rep.: Ce precede: spiritul sau materia?
D.D.: În România? Materia. Ce să zic? Problema e mult mai complicată şi-i pe mai multe planuri: pe de-o parte, eu am sperat că generaţia tânără o să vină în ţara asta la putere, că or să se îndrepte lucrurile, dar de multe ori, eu am senzaţia că cei mai tineri fac greşeli mult mai mari decât cei care erau înainte la conducere- în anii ’90, şi-atunci, eu sunt foarte pesimist în ceeea ce priveşte viitorul şi în fiecare zi încă e bine faţă de ceea ce urmează mâine. Trebuie să lucrăm în fiecare zi din punctul ăsta de vedere fiindcă lumea devine diun ce în ce mai rea, din ce în ce mai pusă pe distrugerea adversarului sau a prietenului...
Rep: Şi pentru că precede materia, v-aţi facut o televiziune din 12 camere solide.
D.D.: Ha-ha, cum spunea Florin Călinescu, e cel mai scump apartament de pe Magheru. Ei, e o poveste întreagă, pe mine nu m-a ajutat nimeni, nici părinţi, nici prieteni, am plecat cu bani puţini la drum, din ambiţie şi forţat de împrejurări. Neavând cum să mai practic la Tele 7 abc în emisiunea mea, m-am gândit la alte posturi, nici acolo n-am fost mulţumit şi-a trebuit să-mi fac televiziunea mea... Am împrumutat nişte bani, aici în Piaţa Romană era sediul ziarului “Oglinda”- şi aşa am început! Apoi ne-am tot extins- acum stăm pe 1.000 m.p. şi multe alte televiziuni nici nu au suprafaţa asta...
Rep.: Producătorul dlui Cristoiu este din Caracal, dvs. sunteţi din Caracal, mai este dl. Tucă din Caracal. S- a răsturnat carul cu jurnalişti la Caracal.
D.D.: Da, sunt suspect de mulţi oameni din Caracal şi câţiva din ei eu i-am adus la Bucureşti. Când am făcut “Jurnalul Naţional” am adus, necunoscând alţi oameni, n-aveam de unde s- aduc că trebuia să aduc vreo 100 şi ceva de angajaţi şi de unde să- i aduc? decât din Caracal, că în Bucureşti nu ştiam pe nimeni. Şi aşa m- am adus eu după toată gaşca şi prietenii prietenilor. Erau mulţi strungari, frezori, raboteri. Şi au ajuns, uite, mari ziarişti.
Rep: Ce ameninţări primiţi în mod frecvent?
D.D.: Eh… “Te fac, te dreg, te- amendez”…
Rep.: Că o să vă curgă Cyclon B pe ţeava de duş n-aţi primit mesaje?
D.D.: Nu, încă nu.
Rep.: Cum este cu şpaga de intrare la “Dan Diaconescu în Direct”? Cât plăteşte aici un politician şi cât plăteşte, de exemplu, un economist?
D.D.: Mă scuzaţi dar, cu Triţă Făniţă, care mi-a spus-o primul în direct, am avut inspiraţia să îl întreb “Domn’le, dar dvs. cât aţi plătit?” şi el n-a ştiut să răspundă, n-a spus nimic, şi- atunci am putut să demontez acuzaţia. E- adevărat că mulţi mă- ntreabă “Cât să dau?”, pentru mine e o onoare, fiind singura emisiune din România- adică emisiunea ar fi atât de bună încât, iată, trebuie să şi plătească, vă daţi seama.... În schimb, am dat probabil apă la moară când am spus că sunt singurul ziarist care recunoaşte că încasează publicitate- emisiunea mea, postul meu, fiind al meu mai puţin contează exact în ce formă se dau banii la respectiva instituţie sau emisiune. Deci am spus că încasez bani din publicitate şi că recunosc- fac acest compromis pentru oamenii care mă ajută, care sunt sponsorii postului şi automat, sponsorii mei – la mine fiind o situaţie mai singulară, fiind singurul ziarist- patron de televiziune. Ei, bine!, recunosc că fac anumite favoruri acelor sponsori în sensul că mulţi dintre ei mă roagă “Domn’ le, vreau şi eu să apar neapărat, să zic nu ştiu ce, săptămâna viitoare!” şi eu spun “Nu pot! Pot peste două săptămâni!”. În fine, le fac nişte favoruri, faţă de alţi oameni. Deci, recunosc, bag la operaţie cum se spune în termeni medicali... Aceşti sponsori, altfel spus, nouă ne dă acum în jur de 180.000 euro pe lună, şi noi am fost primii care am făcut publice cifrele astea, în contabilitate, ceea ce nici o altă televiziune nu are curaj. Oamenii ăştia ne-au susţinut, ziceau “Ce dacă v-au închis, Lăsaţi-i, dă-i dracu’, ce dacă v-au închis, noi vă dăm bani în continuare!” şi încasam publicitate când eram închişi, cum să spun, ca să exagerez puţin, ca şi cum eram în emisie. Si-am putut trăi, bine- merci, în toată perioada asta, angajaţii noştri au fost plătiţi în perioada închiderii postului, chiria, şi aşa mai departe, mulţumită acestor oameni, care sunt vreo 40- 50 la număr şi care, fiecare, ne dau în medie vreo 3.000 de euro pe lună.
Rep.: Sunteţi creştin?
D.D.: Da!
Rep.: Creştin ortodox?
D.D.: Da!
Rep.: Atunci, de unde atâţia invitaţi neduşi la biserică?
D.D.: Ha- ha, e treaba lor! Am invitaţi- surpriză, interesanţi, pe mulţi dintre ei, eu i-am lansat: Gigi Becali, Silviu Prigoană- sau ei pe mine m-au lansat. Important e că i-am avut ca invitat şi sunt mândru de ei. Acum joacă şi-n alte echipe, merg şi la alte emisiuni, fac şi-acolo audienţă...
Rep: Spuneţi-mi un număr până la zece!
D.D.: Opt!
Rep.: Şapte! Mai gresiţi şi dvs.! Cine vă vânează greşelile? CNA- ul, cetepeii, CRP-ul?
D.D.: Ha- ha, de fapt, aşa s-a şi produs promovarea mea, sau promovarea brandului, că eu n-am avut bani să pun şi eu un afiş pe străzi sau o pânză pe bloc şi atacurile astea m-au salvat. Aş fi mort, aş fi terminat dacă nu m-ar ataca ziarele, ca în felul ăsta, să audă lumea că există şi OTV.
Rep.: Există baroni de presă? Şi dacă da, de ce se scrie numai despre baronii politicii?
D.D.: Eu am şi aici o opinie, prin care mi-am pus în cap întregul Club Român al Presei. La un moment dat făceam şi eu parte din Clubul ăsta, pe urmă, mă rog, nici eu nu m-am mai dus, nici ei nu m-au mai primit. Eu le- am zis că unii dintre cei mai mari mafioţi din România sunt în presă şi ei beneficiază de anumite lucruri cu care nu sunt de acord. De exemplu, când un director de ziar calcă un om pe zebră, să nu plătească. Se întâmplă în România. Sigur că şi mie îmi plac, uneori, avantajele pe care le conferă statutul de jurnalist, dar nu pot fi de acord, cel puţin teoretic cu ele, fiindcă toţi directorii de ziare care au avut probleme cu legea şi le-au rezolvat, în timp ce oamenii simpli au probleme. Eu îi înţeleg că vor să se îmbogăţească, dar măcar să nu mai clameze la televizor, fiindcă îi vezi pe unii şi îţi dau lacrimile, ascultându-i cum plâng că sunt amărâţi, şi că vor un TVA mai mic, şi impozite mai mici că dau faliment altfel, iar acei oameni- telespectatorii sau cititorii de ziar n-o ştiu- au milioane, au zeci de milioane de dolari. Asta- i neplăcut şi ar putea să se abţină de la anumite comentarii, de la anumite lecţii care ni se dau...
Rep.: Sunteţi euro-optimist?
D.D.: Sunt euro- supersceptic.
Rep.: De ce?
D.D.: Mi-ar place să intrăm în Uniunea Europeană doar pentru povestea asta cu paşapoartele, să nu ne mai dea la ghişeele alea separate, din străinătate, pentru cei din state membre sau state în afara UE. Atât. În rest, o să fie numai probleme pentru toţi românii, inclusiv pentru mine, aşa că nu îmi doresc intrarea în UE. UE are o conotaţie mult mai frumoasă ca Udrea Elena... E mult mai frumos să te gândeşti la UE şi să te gândeşti la Elena Udrea.
Rep.: Vorbiţi de eternul european sau de eternul feminin?
D.D.: Ha- ha, eternul feminin...
Rep.: Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au dorit acest Apus când ne-au acceptat candidatura?
D.D.: Au vrut piaţa noastră de consum.
Rep.: Ar face foame europenii fără România ca piaţă de desfacere?
D.D.: Nu, dar nu le strică un oarece profit acolo.
Rep.: Mai aveţi timp pentru un hobby- două?
D.D.: Aş vrea să joc tenis, dar nu acum, aş vrea să citesc cărţi, dar nu acum. Hobbyul meu este privitul la televizor, cât sunt liber înainte să mă culc şi după ce mă trezesc... Butonez de câteva ori întreaga grilă de programe.
Rep.: Ar fi bine să ştiţi, totuşi, că la toaletă nu aveţi săpun şi hârtie, iar producătorului dvs. i-au dispărut două pahare. De ce nu luptaţi pentru dreptate şi adevăr?
D.D.: În seara asta? Ha- ha, sunt mari probleme la noi aici. E greu să faci şi emisiune, să ţii şi problemele contabile, dar încerc şi promit că va fi şi mai bine.
Rep.: Cât e transpiraţie, cât inspiraţie şi câte şuturi la gioale există în munca de televiziune?
D.D.: E nevoie de foarte mult noroc, pe urmă sigur că este nevoie de o munca responsabilă şi nevoie de relaţii, “pile” pentru a aduce cei mai buni invitaţi. Şi bani! Acum, mai nou, se plătesc bani invitaţilor, şi plătesc unii colegi bani invitaţilor şi pe mine cu atât mai tare mă măguleşte aceasta vorbă din popor care spune că, iată, eu iau bani de la acei invitaţi, altfel plătiţi de alte posturi ca să fie aduşi.
Rep: Vă place să afirmaţi, uneori, că OTV este o Al Jazeera TV a României, dar Al Jazeera nu are corespondent în Ferentari, de exemplu.
D.D.: Am spus că lucram pe acelaşi satelit cu Al Jazeera, între timp s-a schimbat. Apropos de asta, când s-a-nchis OTV, ne spunea proprietarul acelui satelit că şi mulţi americani cer închiderea Al Jazeera, sau cel puţin îi cer lui- el era un proprietar israelian de satelit- să nu mai lucreze cu Al Jazeera şi spunea că atâta timp cât Al Jazeera plăteşte, nu are de ce să întrerupă contractul, şi nu şi-a explicat de ce noi am fost închişi dacă în cazul Al Jazeera nu s-a putut.
Rep.: I-aţi surprins pe mulţi care vă ştiau la capătul puterilor şi aţi mai deschis un post de televiziune.
D.D.: Da! Aveam o licenţă nefolosită şi aveam echipamente. Sunt multe avantaje pentru cei care au două posturi şi- am hotărât să intrăm şi noi în hora asta mare: dacă Antena are două, Pro TV are două, să facem şi noi două televiziuni. Am vrut să facem un canal, să spunem interesant, DDTV, am vrut să transmitem lucrările parlamentului, vrem să transmitem totul în direct, ăsta-i visul nostru şi de-aia se cheamă aşa, Direct Digital TV. Toată lumea spune că s-ar chema Dan Diaconescu TV, dar în realitate se cheamă Direct Digital TV.
Rep.: Pe când o televiziune şi în apartamentul unde locuiţi?
D.D.: Când n-o să mai am bani să plătesc chiria, ha- ha- ha!
Rep.: Care-i diferenţa între munca jurnalistului român şi a celui occidental?
D.D.: Diferenţa este de salariu. Am fost la nişte schimburi de- astea de jurnalişti şi acolo- în Franţa, ca să dau un exemplu- un ziarist are, să zicem, 5.000 de euro pe lună şi trebuie sa scrie un articol pe lună. Tot ce depăşeşte, primeşte şi nişte bani la salariu. Toate costurile necesare realizării acelui articol sunt suportate de redacţie. Ori, e o luptă inegală. Ǎla are 5.000 de euro plus toate cheltuielile plătite şi n-are nici stress, iar la noi, are 100 euro pe lună ziaristul şi trebuie să scrie şi vreo două articole pe zi, sau cel puţin aşa era când conduceam eu un ziar...
Rep.: De mirare? Păi, când ei inventau telecomanda, noi făceam congrese.
D.D.: Da, iar în condiţiile astea, un ziarist de- al nostru ia imediat o şpagă de 5.000 euro când eu îl trimit la o anchetă şi el se- ntoarce şi spune “Şeful, nu se poate!”. Ziariştii mici fac asta pe 5.000, directorii mari fac asta pe 500.000, pe 50.000 şi uite că se-alege praful! E greu să mergi pe banii Federaţiei ca ziarist sportiv, şi- atunci când naţionala de fotbal ia bătaie cu 6-0, sigur că acasă când te- ntorci, scrii “Am jucat destul de rău, dar important este că suntem o familie şi la viitoarele Campionate ne calificăm”. E greu să ataci pe banii Federaţiei, Federaţia, când mergi într-o deplasare. A, dacă redacţia ar avea bani să plătească, de exemplu, aceste deplasări, sigur că ziaristul ar putea să scrie chiar obiectiv. Altfel, e greu în România să fii şi obiectiv pe foametea asta.
Rep.: Să ne aşteptăm ca şantajul să fie introdus în codul deontologoc al jurnalistului.
D.D.: Nu mă aştept dar eu am avut şansa asta, să pot respinge tentaţiile şi nu ştiu ce m-aş face dacă acum aş fi ziarist şi cineva mi- ar da un plic cu 1000 sau 3000 de euro- nu ştiu dacă i- aş refuza, ţinând cont că n-ai avea casă, n-ai avea ce să mănânci, ai sta în Bucureşti cu chirie, e foarte greu. Chiar nu- i înţeleg pe ziariştii ăia care ar refuza, fiindcă există asemenea oameni! Am refuzat nişte tentaţii şi pe urmă au venit imediat avantajele materiale, în urma audienţei OTV.
Rep.: Cum comentaţi prezenţa presei după biserică şi armată, în topul simpatiilor publicului?
D.D.: Eu cred că presa e pe primul loc! Oamenii se exprimă despre Biserică şi Armată la un mod idealizat, le văd aşa cum şi le-ar dori. În schimb, politicienii se tem de presă, oamenii de afaceri vor sa cumpere presa, oamenii simpli vin spre presă şi, asa cum am spus, mafia din presă, e deasupra tuturor celorlalte mafii din România.
Rep.: Ce- aţi învăţat din jurnalism? Scurt şi de valoare?
D.D.: Despre închiderea OTV! Înainte să închid postul, aveam oferte de a-l vinde. În momentul când a fost închis, mă dădeam cu capul de pereţi că nu l-am vândut şi mi-am spus tot timpul că după ce se va redeschide, prima grijă va fi să-l vând, ca să scap de acest risc uriaş.
Rep.: Deci, OTV e la vânzare acum.
D.D.: Nu, asta am vrut să spun! A trecut un an de când l-am redeschis şi nu l-am vândut, şi nici nu vreau să-l mai vând.
Rep.: M-am informat: înainte de închiderea OTV, a mai fost închisă una în Africa. Deci migraţia continentelor există.
D.D.: Exact. Şi a mai fost închisă una în Rusia, patronul a fost arestat şi statul i-a confiscat-o în urma procesului când i-a executat proprietăţile.
Rep: Sunteţi tânăr. De ce nu sunteţi implicat în nici scandal sexual, de exemplu? Să vă pozeze paparazzi prin piaţă.
D.D.: Când vin în studio, sunt oricum la vedere, un fel de Big Brother. Cam tot ce fac se transmite în direct, 5 ore pe zi, 6 ore...
Rep.: Care-i modelul favorit de jurnalism?
D.D.: Nu cred că jurnaliştii americani, care-s cei mai tari, s-ar adapta în România. E mai greu din punctual ăsta de vedere. Ei sunt buni, prezintă ştirile fără prompter, ceea ce este visul meu în materie de televiziune...
Rep.: Câte ore lucraţi într-o zi?
D.D.: De la 5,00 după- amiaza până dimineaţa, la 7, 00- 8,00. Atât stau la birou. Restul, mă rog, pe- acasă... Am diverse probleme legate de servici... Deci, lucrez tot timpul, cu excepţia orelor când dorm...
Rep.: Precum haiducii.
D.D.: Da. Cam 14- 15 ore pe zi...
Rep.: Căsătorit, opt copii, nevastă, vilă, maşină, lux?
D.D.: Nu, nu, nimic din astea. Apartament la bloc, maşina firmei...
Rep.: Vecinii vă abordează direct pe scară sau vin până aici, la televiziune?
D.D.: Pe unde- apucă toată lumea. Toată lumea, pe unde te- aştepţi mai puţin!
Rep.: Am văzut o procesiune de oameni în vârstă când am urcat. Cu ce probleme vin aici?
D.D.: Vin la noi ca la ultima salvare, aşa spun dânşii. Măcar le popularizăm cazul, că altceva... nu avem cum să-i ajutăm. Fac colegii mei, poate 30- 40 de cazuri pe zi- sunt oameni pe care-i ascultăm, ne documentăm cât de cât, facem ce se poate, iar unele cazuri chiar s-au rezolvat: fete dispărute pe care le-am găsit cu detectivi particulari, oameni cu probleme locative rezolvate, am avut şi o fată fără un picior- am făcut un “Teledon” şi s-au obţinut cei 50.000 euro necesari, deci am avut şi cazuri rezolvate...
Rep.: Unde se situează OTV în ierarhia televiziunilor naţionale?
D.D.: Sunt voci care ne dau mai în spate, voci care ne plasează mai în faţă. Nu există sondaje foarte exacte care să indice exact starea de lucruri... Noi nu ne batem cu TVR 1 din anumite motive- este principalul post de televiziune al ţării care emite pe întreg teritoriul, spre deosebire de noi, ceilalţi, care transmitem pe cablu, este destul de greu să te baţi cu posturile Pro TV şi Acasă, conduse de Adrian Sârbu care este un lider în materie, pe urmă desigur, e destul de greu să te baţi cu Antena 1 şi TVR 2 pe motive de genul ăsta, au plecat foarte de mult pe piaţa asta, au 10 ani de emisie... Noi am fost şi întrerupţi, dar există o bătălie pentru locul 5, de multe ori- şi conform actelor în vigoare- o câştigăm noi- care ne situăm înaintea Realitatea sau Prima TV şi de multe ori o câştigă ei, cam asta este lupta.
Rep.: Nu vă bateţi cu ei, dar se bat ei cu dvs.
D.D.: Nu neapărat! Cu noi s-a bătut toată lumea, sau ne-a bătut toată lumea! Mulţi dintre foştii noştri prieteni s-au întors împotriva noastră când au ajuns în funcţii importante. Mulţi dintre colegii ziarişti s-au întors împotriva noastră deşi pe mulţi dintre ei i-am lansat chiar eu în presă, se- ntâmplă lucruri normale pentru România... E şi multă invidie, avem şi noi multe greşeli, dar acum suntem destul de mulţumiţi fiindcă n- avem datorii la nimeni...
Rep.: Aşteptaţi arestarea?
D.D.: Închiderea postului a adus aproape dublarea ratingului mediu, prin urmare, arestarea mea cred că ar conduce din nou la dublarea ratingului. Orice piedică pentru noi a fost un pas înainte.
Rep.: Dacă există vreo întrebare care n-a fost pusă.
D.D.: Nu, nu, s-au pus toate întrebările.
Rep.: M-aţi chemat la 19:30 şi acum e ora 03:00 din noapte. Sunteţi prompt numai când este închis OTV?
D.D.: Ha-ha, nici atunci nu ştiam ce să declar pentru că nu ştiam de ce s-a- nchis. Ȋ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu