Vintilă Brătianu a decorat dimineaţa un dobrogean, iar seara a demisionat
Indubitabil, România a avut şi perioade când Guvernele sale funcţionau precum un ceasornic elveţian. O dovedeşte un document aflat în arhiva noastră, care ne prezintă o Românie a normalităţii, echilibrului şi detaşării chiar şi într-un an (1928), când problemele economice erau multe şi grave. Ca şi România parlamentară contemporană, Regatul Român al anului 1928 era dependent de împrumuturile financiare externe şi acuza prudenţa capitaliştilor străini faţă de investiţiile în Ţara Mioriţei, într-un nefavorabil context ce anunţa sosirea unei crize globale: cea din 1929.
Cu toatea acestea, ziua de 3 noiembrie 1928, când reputatul economist Vintilă Brătianu avea să-şi prezinte demisia din funcţia de prim-ministru a fost doar una obişnuită, de muncă la Guvern. Spre exemplu, la acea dată, ministrul Industriei şi Comerţului, Mrazec, se ocupa cu... decorarea unui comerciant din Constanţa. Documentul semnat de Mrazec era contrasemnat în numele Regelui Mihai I de Principele Nicolae al României, de Patriarhul Miron Cristea şi de Înaltul Regent Gheorghe Buzdugan. Prin astfel de iniţiative, Regele Mihai I şi prim-ministrul Brătianu doreau să încurajeze personal performanţele economice, într-o perioadă în care era nevoie de muncă şi nu de palavrele “analiştilor”. Textul documentului
care confirma recompensarea negustorului Moise Niculescu, din Constanţa, cu “Meritul Comercial şi Industrial”, era succint şi clar:
“Mihai I, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa Naţională
Rege al României
La toţi de faţă şi viitori sănătate
Asupra raportului Ministrului Nostru Secretar de Stat la Departamentul Industriei şi Comerţului sub numărul 98910- 928
Am decretat şi decretăm:
Art. I). Conferim medalia Meritul Comercial şi Industrial Clasa II-a, domnului Niculescu Moise, comerciant din Constanţa
Art. II). Ministrul Nostru Secretar de Stat, la Departamentul Industriei şi Comerţului, este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a dispoziţiunilor presentului Decret.
Dat în Bucureşti la 3 Noembrie 1928
În Numele Majestăţei Sale Regelui Mihai I semnează
Nicolae Principe al României
Miron, Patriarhul României
Gheorghe Buzdugan
Ministrul Industriei şi Comerţului, L. Mrazec”
Este de menţionat că similitudinile dintre epoci nu se opresc aici. Ca şi în 2009, când una dintre soluţiile politice avansate de partide pentru ieşirea din criză a fost “guvernul de uniune naţională”, pe 1 noiembrie 1928, Brătianu adresase Regenţei un memoriu în care anunţa că, dată fiind complexitatea situaţiei economice, era necesară o unire a forţelor politice şi realizarea unui guvern “naţional”. El avertiza că dacă nu se va lucra în acest sens, Partidul Naţional Liberal, al cărui lider era, se va retrage de la guvernare. Regenţa nu a acceptat această soluţie, iar pe 3 noiembrie 1928, Vintilă Brătianu şi-a prezentat demisia. Singurul care a ieşit câştigat în acea zi fatidică va fi fost, probabil, comercianul constănţean Niculescu: diploma oferită de Guvernul Brătianu şi de Rege era o bună carte de vizită şi o “probă de bonitate” pentru orice instituţie bancară care oferea credite.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu